La Chişinău a avut loc competiţia de lupte în cuşcă pentru sportivii amatori
Emoţii la maxim şi adrenalină! La Chişinău a avut loc competiţia de lupte în cuşcă pentru sportivii amatori Tineri, dar cu forţă de invidiat! La Chişinău a avut loc a treia ediţie a competiţiei de lupte în cuşcă "Heroes", dedicată sportivilor amatori. Aproximativ 30 de luptători şi-au măsurat puterile în octagon. "Emoţii la maxim şi adrenalină. Totul a fost super. Adversarul nu au fost puternic. Pot să zic că a fost pe măsură, dar nu pot să spun că e puternic. Nu o să fiu sincer dacă o să zic aşa", a menţionat un sportiv. "Sper că o să ajung să lupt şi eu în proiectul Eagles. Tind spre asta. Sunt motivat şi îmi doresc foarte mult", a spus un alt sportiv amator. Pe lângă luptele de bărbaţi, s-a disputat şi o confruntare şi între reprezentantele sexului frumos: "Mai aveam putere, dar la parter am pierdut puţin echilibrul. În rest totul bine a fost". Acest turneu are ca scop promovarea tinerilor sportivi. "Au fost nişte lupte frumoase şi spectaculoase după cum aţi văzut. Deja sunt câţiva sportivi pentru proiectul Eagles şi pe care vreau să-i menţionezi: Bruma Oleg, Năstase Alexandru şi Buzdugan", a declarat Octavian Orheianu, preşedinte clubul Lion. Sâmbătă, 10 februarie, în Capitală va avea loc cea mai aşteptată competiţie de arte marțiale mixte din acest început de an, "Eagles Fighting Championship" 8. Evenimentul se va desfăşura la Sala Polivalentă şi va fi organizat de Asociaţia FEA.
Année
2018
IMDb
0
Poster Feed
Bande-annonce
Vous aimerez aussi
Diese WWE-Wrestlerinnen haben Porno-Doppelgänger (Deutsch/German)
WWE Wrestlers Who Lost Their Clothes On Live TV
DCT's International Sex Clinic
Angela vs Miss Rachel
The Scorpion King Music Video
the real queens of the world wrestling
Sexy Oil wrestling - Girls in Bikini's
The Love Boat - Mud Wrestling Scene (Priscilla Barnes)
Why Women’s Wrestling is the Best Wrestling #wrestling #highlights #aew #wwe #ecpwadrenaline
Fans Who Are Banned Forever From WWE
TKD Bendy Girl Next Door 🥋💫 Perfect Splits & Flexibility Goals! | TKD Action
WWE Predictions 2026: Roman Wins Again, Gunther RETIRES Lesnar, & more
My daughters are having fun
Cherrybombs (short film)
Catch entre Filles !
Heather Monroe, Kiah Dream & Leila Grey
Ugly Truth for Father Daughter #Relationship #indianshortfilms
Spasha II 5786 Kiss
The most sexy bra and panties match of WWE girls
The Highland Warriors
Models Fight Night special episode - Monica and Stephanie wrestle
Oil Wrestling Fun
Velvet sky me so horny 2015
Professional JELLY Wrestling, Local News Story | 1990
Suggestions mises en avant
Envie de plus de divertissement ? Découvrez notre plateforme de jeux recommandée et notre destination de mini-dramas.


