Nadejda Canţîr SE PREGĂTEŞTE de un nou DUEL INCENDIAR PUBLIKA MD
Pe 1 octombrie în cadrul galei KOK de la Chişinău, două reprezentante ale sexului frumos vor renunţa la rochii şi tocuri şi îşi vor împărţi pumni şi picioare. Moldoveanca Nadejda Canţîr se va duela cu Esma Hasshass din Olanda. Cele două vor lupta în categoria de greutate de până la 51 de kilograme. Pentru sportiva noastră aceasta va fi a treia sa luptă la profesioniste. La mai puţin de două luni până la lupta în cauză, Nadejda Canţîr se află în plină pregătire. "Pentru mine un antrenament reuşit este să aduc rezultatul dorit din partea antrenorilor, atât moral, cât şi fizic. Asta pentru ca să fiu pregătită în general", a declarat luptătoare, Nadeja Canţîr. "Pentru Nadejda Canţîr va fi un examen foarte complicat, deoarece adversara ei este Esma Hasshass, o luptătoare din circuitul Glory. Este o sportivă foarte bună. Avem toate susţinerea pentru Nadejda. Credem în ea şi sperăm că va învinge", a declarat preşedintele FEA, Dorin Damir. Canţîr a obţinut prima sa victorie la nivel profesionist în luna decembrie, când a învins-o la puncte pe Anastasia Kulinici din Ucraina, iar în martie a bătut-o fără drept de apel pe poloneza Klaudia Pawicka
Année
2016
IMDb
0
Poster Feed
Bande-annonce
Vous aimerez aussi
Unbelievable! Girl Locks a Deadly Hold on Boy — Extreme Submission Battle"*🤔
🔥WWE 2K25 - Edge vs Rohini : WWE2K Feb 8, 2026
girl vs girl bjj 2026: submission by rear naked choke
🔥WWE 2k24 | Nikkita Lyons vs Janna : WWE2K Feb 2, 2026
🔥WWE 2K23 - Kane vs Rohini : WWE2K Feb 6, 2026
Two Women Grappling on a Living Room MatFemale Wrestlers Training Indoors
15 Min. Full Body Stretch | Improve Flexibility & Mobility
🔥WWE 2K24 | The Rock vs Sheena Ryder : WWE2K Jan 29, 2026
STRENGTH OR TECHNIQUE? ⚔️ When This Girl Completely Flattened Him in Grappling! |Watch Till the End
Taekwondo Stretching || Nunumsa Rai
Boy vs Girl Wrestling: The Most Dramatic Match Ever!
A Man and Woman Preparing for a Sparring Session in the Living Room
The Scariest Woman In MMA Is A Real Zombie - Ayaka Miura
🔥WWE 2K23 - Mike Tyson vs Rohini : WWE2K Jan 21, 2026
Strength vs Skill – Girl vs Boy Wrestling Clash**🥱#submition #workout #mma #wwe
Wing Chun Vs Wushu | Jet Li vs Donnie Yen | Unbelievable Fight
Grappling Submission Match, Brazilian Jiu-Jitsu Challenge, Female vs Male Wrestling
Kaitlyn Marie Finished
Wrestling Training Mastering Ground Control
“Sasha Banks ke WWE Secrets Jo Aapko Kabhi Nahi Dikhaye Gaye 😱🔥”
Humraaz _ Teaser 1 _ Har Pal Geo | Feroze Khan & Ayaza Khan & Laiba Khan | Dramaz information
Girl vs Boy Grappling Match – Mat Ka Mind Game 🧠⚔️#wrestling #mma #workout #wwe
Woman Controls Man in a GrapplePinning Position
Ritika Singh: From MMA To Hindi Movie | Bollywood Debut In Saala Khadoos
Suggestions mises en avant
Envie de plus de divertissement ? Découvrez notre plateforme de jeux recommandée et notre destination de mini-dramas.


