Dumitru Sîrbu a câștigat titul de campion mondial
Militarul și luptătorul Dumitru Sîrbu a câștigat titul de campion mondial de Muay Thai în 2019. Anul acesta, a mers în Belgia unde și-a apărat centura și din nou a câștigat aurul. "Am luptat chiar de ziua Paștelui, de ziua când este slujbă la biserică. Pe data de 24 noaptea, la ora 01:30 am intrat în ring. Eu cred că a fost și un ajutor din partea Domnului, pentru că doar cu credință facem asta", a spus Dumitru Sîrbu. De această dată, pe ring s-a întâlnit cu unul dintre cei mai buni luptători belgieni. Luptătorul moldovean spune că a avut emoții doar până la intrare în sală. "Să câștigi un luptător bun la dânsul acasă, știți, că și pereții te ajută la tine acasă, este așa o vorbă, asta este foarte greu", a spus militarul. De la 16 ani a început să se ocupe cu sportul, iar de atunci a participat la peste 100 de lupte de K-1 și Muay Thai pentru amatori și profesioniști. Campionatul de acum a fost cel mai greu pentru el, spune tânărul sportiv. "Am tot piciorul traumat. De la genunchi în jos. A fost prima luptă așa grea. Poate nu grea, dar traumatică pentru mine. De obicei nu aveam așa traume", a precizat luptătorul moldovean. Dumitru Sîrbu este militar din 2011 și uneori îi este foarte greu să combine meseria cu sportul. Totuși, acesta a fost transferat recent într-o altă funcție care îi va ușura munca. "Acum sunt transferat la centrul sportiv de la ministerul apărării și deja eu voi fi ofițer de pregătire fizică, sport de performanță. O să antrenez militarii armatei naționale sau soldații din termen", a spus Dumitru Sîrbu. Pe viitor, militarul și campionul moldovean susține că va munci în continuare ca să mențină titlurile obținute până acum.
वर्ष
2022
IMDb
0
Poster Feed
ट्रेलर
आपको ये भी पसंद आ सकते हैं
🔥WWE 2K23 - The Undertaker vs Nicky James : WWE2K Feb 6, 2026
Fearless Girl vs Strong Boy – Grappling Showdown🥱
ANACONDA BRAZIL vs USA BOXER - This fight is scary to watch...
Giant Killer: Small Girl vs Big Boy Submission Wrestling
🔥WWE 2K25 | Batista vs Rohini : WWE2K Sep 24, 2025
Hugs & Kisses | Intergender wrestling & Women's wrestling(77)
She Thought It Was Easy… Then This Happened 🤯”|GIRL VS BOY GRAPPLING 😤 #grappling #mma #martialarts
Wrestling Showdown: Girl VS Boy Submission Match🥱
The Scariest Woman In MMA Is A Real Zombie - Ayaka Miura
Sleeping during WWE Raw
INKA FC 27: (Almeida Bjj) Adrian Castro vs Wilder ”El trueno cusqueño” Pinedo (Sarria Inka Fighters)
KRATOS: Built for Bare Knuckle Violence
“Women’s Grappling Match: Olympic-Style Technique & Control – Pure Sport, No Drama”
💥 彼女たちは、支配するためにやってきた! 💥
Grappling Submission Match, Brazilian Jiu-Jitsu Challenge, Female vs Male Wrestling
Kaitlyn Marie Finished
“Sasha Banks ke WWE Secrets Jo Aapko Kabhi Nahi Dikhaye Gaye 😱🔥”
Humraaz _ Teaser 1 _ Har Pal Geo | Feroze Khan & Ayaza Khan & Laiba Khan | Dramaz information
Wrestling Training Mastering Ground Control
Girl vs Boy Grappling Match – Mat Ka Mind Game 🧠⚔️#wrestling #mma #workout #wwe
Roman Reigns & Jacob Fatu Vs CM Punk & Drew Mcintyre WWE Raw 19 Mar 2026 WWE2K26 Simulation
Ritika Singh: From MMA To Hindi Movie | Bollywood Debut In Saala Khadoos
Woman Controls Man in a GrapplePinning Position
Fun and Friendly Grappling Practice Lighthearted Wrestling on the Floor
Featured Picks
और entertainment चाहिए? हमारे recommended gaming hub और short-drama destination को explore करें।


