Title DossierWrestling

Lupul flamind de victorie

Wrestling

Lupu îşi schimbă părul, dar năravul ba. Luptătorul MMA, Gheorghe Lupu, chiar dacă a pierdut un duel cu Denis Palancica la ultimul turneu Eagles Fighting Championship, disputat la Chişinău, acesta nu cedează atât de uşor şi vrea să demonstreze că totul a fost doar o greşeală. Lupu va reveni în octagon în luna noiembrie, în cadrul unei noi gale MMA, pentru o confruntare cu sportiv din Azerbaidjan. Deşi Kenan Jafarli este mai experimentat decât luptătorul moldovean, cel din urmă are doar un singur gând - să obţină victoria. "Este un luptător mai experimentat şi mai în vârstă, dar pe mine asta nu mă afectează. Sunt pregătit şi motivat, iar pe data de 3 îmi voi demonstra toată măiestria", a spus luptătorul MMA, Moldova, Gheorghe Lupu. Jafarli este cu 6 ani mai mare decât Lupu. Sportivul azer a disputat 17 lupte la nivel profesionist, a obţinut 9 victorii şi a suferit 8 înfrângeri. De cealaltă parte, Lupu are în palmares 7 dueluri prin care 4 le-a câştigat iar trei le-a pierdut. "Prefer să pierd de la un adversar puternic, decât de la un sac. Sper să trec şi peste această luptă. Dacă voi reuşi atunci totul va fi foarte bine", a spus lupătorul MMA, Azerbaidjan, Kenan Jafarli.

Tahun

2018

IMDb

0

Tonton Sekarang

Poster Feed

Trailer

Mungkin Anda Juga Suka

Wrestling7.0

THE WRESTLING PRINCESS (COMPLETE SEASON) | LIZZY GOLD ONUWAJE | 2026 LATEST NIGERIAN NOLLYWOOD MOVIE

Wrestling7.7

THE WRESTLING PRINCESS (SEASON 4)| LIZZY GOLD ONWUWAJE|2026 LATEST NIGERIAN NOLLYWOOD MOVIE |FULL HD

Wrestling7.1

Lucha de chicas en aceite en F. Bolko

Wrestling0

CIW: Cobra Kai (Ring Segment) 2/15/26

Wrestling0

Two Women Training in a Gym​Gym Session Talking Break​Fitness and Training​

Wrestling0

Higlight Bangla Boxing MMA Rund6 05-04-25

Wrestling7.7

THE WRESTLING PRINCESS 3&4 (TEASER) - 2026 LATEST NIGERIAN NOLLYWOOD MOVIE

Wrestling0

Funky Family: Mom?

Wrestling0

is this blue belt sandbagging?

Wrestling7.9

I Married A “Dead” CEO Who Woke Up As A Fallen God—And He Spoils Me Wildly Now!

Wrestling0

MORBIUS INTERCEPTED BY SLIM PALLY! Carnage results 2025

Wrestling7.4

DJ BOXING MEDAN FULL BASS !! DJ TIADA DUANYA | DJ BECAK TURBO FULL BASS TERBARU 2026

Wrestling7.8

DJ MEDAN BOXING FULL BASS !! DJ TREND TIKTOK VIRAL | DJ BECAK TURBO TERBARU 2026

Wrestling0

Angela White, Sugar Nadya, Erika Love & More - AVN Expo 2025

Wrestling7.2

CRIMINAL AFFAIR | Seven Men and One Brain | Full Comedy Movie | English | 720p

Wrestling0

COBRA KAI - SEASON 6 CAST HAS A MESSAGE!

Wrestling0

XXXL Implodes! Who is the weak link - Brian Milonas or Ace Romero? | Beyond Wrestling #DeathKnell

Wrestling6.0

WWE WrestleMania 42 Apr 18 | Live Replay: Championship Showdowns Begin

Wrestling0

Bikini Beauty Works Out For Healthy Male

Wrestling7.5

Ashanti - Fuck Song

Wrestling0

Girls Kiss In The Ring - Ring Girl Contest RNR 6

Wrestling0

Japanese Women Wrestling Finishers 28

Wrestling7.4

Angela vs April Hunter

Wrestling7.0

TARZAN Live Action (2027) | Jake Gyllenhaal, Jennifer Lawrence, John Cena | Concept Trailer